Dumnezeu este bun, iubeste infinit, iarta infinit si ofera tot ce are mai bun. In ciuda ignorantei si neglijentei omului, Dumnezeu continua sa ofere, sa iubeasca, sa astepte. E un Dumnezeu rabdator, intelegator si bland. El a creat un om frumos atat la interior cat si la exterior. I-a daruit tot ce a avut El mai frumos si mai bun. Omul, insa, vrea sa ‘progreseze’. Si cum altfel decat ignorandu-L pe Dumnezeu, negandu-Lchiar?!
Omul se crede el insusi creator. Crede ca ceea ce are i se cuvine si ii apartine neconditionat. Omul crede ca evolutia i se datoreaza si ca frumosul din jur e rezultatul muncii lui. Omul crede ca poate fi el insusi creator.
Omul se uita in jur la natura si iubeste ce vede. Crede ca e rezultatul muncii lui. Omul se uita la alti oameni si e mandru de el. Crede ca e rezultatul evolutiei lui. Omul se uita la animale si le admira frumusetea. Crede ca i se cuvin si ca merita sa se bucure de ele. Omul se uita la cer si crede ca el e stapan pe tot, ca nu mai exista alt dumnezeu in afara de el.
Adevaratul Dumnezeu se uita cu mila spre pamant. Nu ii pare rau de toot ce a creat. El inca iubeste omul. El are rabdare cu el. El stie ca toata creatia ii aparine si e darul Lui pentru om. A incercat sa puna o bucatica din El in natura in speranta ca omul ii va recunoaste semnatura. A incercat sa puna bucati din El in unii oameni poate, poate vor invata unii de la altii. Dumnezeu a incercat sa isi lase amprenta pe blana animalelor si pe penele pasarilor sperand ca omul Il va vedea macar acolo. A incercat sa se ascunda in culori, in frumusete, in parfum de flori, in ciripit de pasari, sperand ca omul il va gasi.
Dar omul ignora tot. Omul prefera propria-i persoana si se multumeste cu limitarea proprie-i minti. Isi atribuie merite ce nu ii apartin si crede ca poate intalni fericirea de unul singur. Omului ii place sa fie mic, limitat, neinsemnat. Ii place sa ramana intr-un loc urat, dar cunoscut, cand ar putea sa se bucure nelimitat de frumuseti infinite, dar necunoscute. Ii place sa se joace de-a creatorul cu o opera de arta pe care nu o intelege si care nu ii apartine, cand ar putea sa fie parte din frumosul infinit al adevaratului Artist.