Din pacate, societatea actuala este formata in procent majoritar din oameni care se identifica sau se auto-eticheteaza ca fiind putin crestini, dar si putin atei, insa in fond, nu resusesc sa faca parte din nicio categorie cu adevarat. Cred ca acesta este noul curent care cucereste lumea, incurajat si amplificat fiind de ceea ce noi numim globalizare.
Aceasta categorie este formata din oameni ce se vor a fi considerati atei, dar care in realitate nu sunt pentru ca faptele lor nu sustin ceea ce gura declara. De asemenea, din aceeasi categorie fac parte si multi dintre cei care se declara crestini, dar care sunt, la fel ca si ateii auto-declarati, contrazisi de faptele lor. Consider ca acest grup majoritar de oameni ai societatii contemporane sunt fie semi-atei, fie semi-crestini pentru ca, asa cum spune o vorba romanesca (cu tot respectful pentru animalele in cauza), nu se hotarasc sa fie nici cai, nici magari.
Pe de o parte, avem paradoxul crestinilor-atei sau al semi—crestinilor. Acestia sunt oameni care se declata crestini, insa faptele lor demosntreza fix contrariul. I-am numit mai devreme crestini-atei pentru ca ei sunt, dupa parerea me, ateii de facto deoarece in practica, ei se comporta asa cum ar trebui sa o faca ateii.
De exemplu, putem vorbi in acest caz despre un crestin care trece printr-o situatie dificila si care incearca de la inceput pana la sfarsit sa rezolve acea situatie singur, pe cont propriu. Ii este frica, se framanta, se streseaza, vede ca solutiile sale nu dau roade, dar totusi continua sa se macine incercand sa controleze situatia respectiva. Omul acesta se roaga chiar din cand in cand, dar o face superficial, neavand increderea reala ca Dumenzeul caruia se roaga il poate ajuta. Acesta este, in opinia mea, un ateu de facto: un om ce se considera crestin, cu gura spune ‘Doamne! Doamne!’, dar prin actiunile sale incerca sa resolve totul pe cont propriu ca si cand nu ar exista vreun Dumnezeu.
Pe de alta parte, exista ateii declarati, oameni ce isi atribuie singuri aceasta eticheta, dar care nu merg pana la capat in acesta directie.
Pentru a fi un ateu veritabil consider ca ar trebui sa iti asumi responsabilitatea pentru tot ceea ce ti se intampla si pentru ceea ce se intampla in jurul tau. Astfel, o incredere extraordinara in propria persoana ar trebui sa fie pusa in practica. Ateii ar trebui sa ia in propriile maini orice situatie placuta sau neplacuta cu care se confrunta, orice nedreptate pe care o vad in jur, orice durere prin care trec ei sau cei apropiati pentru ca, in viziunea lor, nu exista un Dumnezeu in mana caruia sa lase macar o parte dintre aceste lucruri.
De exemplu, un ateu care vede un vecin suferind de foame sau de frig ar trebui sa ia masuri in acest sens si sa il ajute pentru ca nu poate lasa o astfel de problema in mana unui Dumnezeu care nu exista, nu-i asa? Totusi, cati dintre atei fac acest lucru? Sincer, nu stiu daca exista vreunul care sa actionize in acest fel.
Din pacate, pentru multi ateismul a devenit doar o eticheta convenabila pe care o poarta cu mandrie in societate. E convenabil sa nu fii etichetat drept crestin si sa nu trebuiasca sa actionezi sub norme morale si crestine. In acelasi timp, insa, ateii nu gasesc tocmai comod sa aplice nici macar rationamentul ateist pana la capat pentru ca este dificil, impovarator, ba este chiar imposibil sa actioneze non-stop ca si cum Dumnezeu nu ar exista.
In felul acesta, consider ca semi-ateii si semi-crestinii pot fi considerati ca facand parte din aceesi categorie. Si unii si ceilalti sunt oameni care parca ar vrea sa fie putin atei, dar si putin crestini, in functie de circumstante si de nivelul de comfort sau discomfort pe care il ating. Sunt oameni nehotarati, impartiti intre doua lumi, care parca ar vrea cate putin din ambele tabere, dar care nu vor cu niciun chip sa aleaga sau sa isi asocieze imaginea exclusiv cu una dintre ele.
Tu din ce categorie faci parte? Esti ateu sau crestin 100%? Sau esti cu cate un picior in fiecare tabara, dansand dupa vantul circumstantelor, ferindu-te de pretul unei angajament total?
***
‘Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.’ (Apocalipsa 13:15-16)